Oradea, oraş cu o istorie milenară, aflat la confluenţa Occidentului cu Orientul, un adevărat „oraş punte” între două lumi a reuşit pe parcursul existenţei sale să absoabă şi să configureze conform propriei viziuni asupra lumii tot ceea ce aveau mai bun cele două mari plăci „tectonice” culturale.
Aspectul de oraş multicultural al Oradiei poate fi cu uşurinţă reliefat şi pentru cumpăna secolelor XIX-XX. Situarea sa la graniţele dinspre vest ale spaţiului românesc a făcut ca în toată această perioadă oraşul să fie inclus practic în lumea central europeană având strânse legături cu Viena şi Budapesta.Această stare de fapt s-a transpus în practică în urbea de pe malurile Crişului Repede prin mai multe canale, unul dintre cele mai vizibile fiind cel al arhitecturii (Art Nouveau), aceasta purtând puternic amprenta curentelor artistice specifice Europei Centrale.
Dintre clădirile sau complexele istorice reprezentative ale oraşului, cele mai importantesunt Cetatea, Palatul Primăriei, Palatul Justiţiei, Palatul Vulturul Negru, Palatul Episcopiei Ortodoxe, Palatul Episcopiei Romano-Catolice, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Palatul Apollo, Palatul Stern, Palatul Moskovits etc.
Legea iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului care ar trebui să conducă la reabilitarea clădirilor, nu se poate aplica în Centrul Istoric. „Există destule discordanţe între articolele legii. Ar trebui incluse clădirile-monument istoric şi ansamblurile istorice”, a spus Mircea Paşca, de la Direcţia de Cultură, Culte şi Monumente Istorice. Punctul său de vedere a fost în asentimentul reprezentantelor municipalităţii.
Bot şi Mang au promis să facă un nou proiect de lege, care să modifice legea actuală, scoţând alineatul care exclude ansamblurile clasate ca monumente istorice. Astfel, Legea iniţiată de Elena Udrea va lăsa Centrul Istoric orădean pe dinafară. Iar orădenii şi turiştii ce trec prin Oradea vor continua să vadă în Centru doar plase pe faţade şi pancarte de atenţionare, în locul frumoaselor clădiri de epocă orădene. Bot spune că din discuţiile purtate, a înţeles că şi deputaţii de la Putere – Ştefan Seremi (PDL) şi Peto Csilla (UDMR) – susţin modificarea legii, pentru ca şi Oradea istorică să beneficieze de efectele sale.
Photo Gallery by QuickGallery.com
0 comment :
Trimiteți un comentariu