Palatul episcopal greco-catolic, Oradea

Date despre monument

Adresa: Piaţa Unirii 3, Str. Ep. M. Pavel nr. 1
Cod: BH-II-m-B-01087
Datare: 1903–1905

Date istorice

Destinul Palatului Episcopal Greco-Catolic este legat de cel al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea şi de episcopii acesteia. Palatul Episcopal are o importantă încărcătură istorică, fiind un centru al vieţii spirituale şi naţionale a românilor din Oradea.
Ctitorul noului palat, Episcopul Demetrie Radu (1861-1920) a fost episcop unit de Lugoj între 1897-1903, iar între 1903-1920 de Oradea. În calitate de episcop al Oradiei, s-a preocupat de ridicarea unor edificii noi sau refacerea celor vechi, de îmbogăţirea patrimoniului eparhiei. Demetrie Radu a fost un mare susţinător al culturii româneşti, al şcolilor din Oradea şi Beiuş, donând mari sume de bani. De asemenea, a sprijinit mişcarea culturală şi naţională a românilor. Episcopul a activat şi în plan politic, susţinând interesele românilor din Ungaria. A participat la tratativele româno-maghiare de la Arad, din 1914. Demetrie Radu s-a implicat în pregătirea Unirii din 1918, fiind unul dintre copreşedinţii Adunării Naţionale de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. După Unire, a fost una dintre cele mai importante personalităţi orădene, fiind senator de drept în Parlamentul României. A murit în urma atentatului cu bombă din Parlamentul României, din 8 decembrie 1920.

Rimanóczy Kálmán junior (1870-1912) a fost cel mai important arhitect orădean în perioada 1900-1912, afirmându-se şi ca antreprenor. A avut numeroase comenzi pentru clădiri publice, construcţii realizate în diverse maniere stilistice. Căteva dintre realizările sale în Oradea sunt: Palatul Finanţelor Publice, 1899-1900, Str. Republicii nr. 35; Primăria, 1902-1903, Piaţa Unirii nr.1; Spitalul de neuropsihiatrie, 1902-1903, Str. Louis Pasteur nr. 26; Biserica Romano-Catolică Pogorârea Sfântului Duh, 1903-1905, Str. Dunărea nr. 1; Palatul Rimanóczy K. junior, cca. 1903, Str. Roman Ciorogariu nr. 3 (din 1921 Reşedinţa Episcopiei Ortodoxe); Palatul Episcopiei Greco-Catolice, 1903-1905, Piaţa Unirii nr. 3; Palatul Moskovits Miksa, 1904-1905, Str. Republicii colţ cu Parcul Traian nr. 2; Palatul Rimanóczy K. sen., 1905, Str. Republicii colţ cu Parcul Traian nr. 1; Casa Centrală de Economii din Oradea, 1906-1907, extinsă în 1912, Piaţa Regele Ferdinand nr. 4; Baroul, 1908-1909, Str. George Enescu nr. 1; Palatul Apollo, 1912-1914, Str. Republicii nr. 12.

Clădirea reşedinţei episcopale îşi are originea în secolul al XVIII-lea şi a cunoscut mai multe etape de extindere, pe măsură ce Episcopia s-a dezvoltat. Pe amplasamentul actualului Palat Episcopal Greco-Catolic, episcopul romano-catolic a ridicat o casă parohială pentru preotul Bisericii Romano-Catolice Sf. Ladislau, din actuala Piaţa Unirii, după construirea acestei biserici. În 1748, Meletie Kovaci (vicar al episcopului romano-catolic, pentru parohiile române unite) a primit această casă cu opt camere, pentru a-i servi drept reşedinţă. Moise Dragoş, primul Episcop Greco-Catolic titular la Oradea a ridicat un etaj la clădirea veche, în 1778. În urma incendiului din 1836, imobilul a ars şi a fost refăcut, iar în 1875, Episcopul Ioan Olteanu a construit o nouă aripă a Reşedinţei Episcopale, unde au fost amplasate birourile şi fondurile diecezane, tot atunci fiind refăcută şi faţada principală.

Episcopul Demetrie Radu, „încă înainte de instalarea sa, în 16 august 1903, a dat ordin să se facă planurile prin distinsul arhitect de aici K. Rimanóczy junior şi a contractat tot cu dânsul reconstruirea vechiului palat"( Iacob Radu)

Pentru Palatul Episcopal, arhitectul a întocmit două proiecte, care diferă într-o anumită măsură. Prima variantă de proiect datează din august 1903 şi este diferit de cel executat, atât în ce priveşte planimetria, cât şi faţada. Al doilea proiect datează din septembrie 1903 şi menţine concepţia organizării ansamblului conform proiectului din august 1903, dar aduce modificări importante faţă de prima variantă de proiect.

Noua clădire a fost realizată menţinându-se părţi importante din vechiul Palat Episcopal. Demolarea parţială a clădirii vechi a început la 10 august 1903. În noiembrie 1903 clădirea nouă era deja ridicată în roşu, fiind acoperită. În 1904 au fost realizate lucrările de interior şi exterior, iar în 1905 decoraţiile artistice din interior. Inaugurarea noului Palat Episcopal a avut loc la 11 iunie 1905.

După instaurarea regimului comunist, în 1948, Palatul Episcopal a fost confiscat. Începând cu 1952, în clădire a funcţionat Şcoala Populară de Artă şi Biblioteca Municipală, devenită ulterior Bibliotecă Regională, iar apoi Judeţeană. În 1992 Palatul a fost restituit Episcopiei Greco-Catolice, aceasta dobândindu-l în 2005-2006.

Descrierea edificiului

Palatul Episcopal Greco-Catolic este situat în Piaţa Unirii (denumită în secolul al XVIII-lea Piaţa Mică). În jurul acesteia s-a dezvoltat un nou târg, Oraşul Nou, situat între Crişul Repede şi Pârâul Peţa. Piaţa Unirii concentra importante edificii în secolul al XVIII-lea / 1800. Pe locul Primăriei Municipiului Oradea, în secolul al XVIII-lea, se găsea Reşedinţa Episcopiei Romano-Catolice. În faţa ei a fost construită Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau. Hanul Vulturul Negru, din 1714 era situat pe locul actualei clădiri Palatului Vulturul Negru. Pe aceeaşi latură a pieţei a fost construită prima biserică ortodoxă, Biserica Adormirea Maicii Domnului (Biserica cu Lună), Catedrala Greco-Catolică Sf. Ierarh Nicolae a fost construită în colţul Piaţa Unirii - str. I Maniu nr. 1. După mijlocul secolului al XIX-lea, Piaţa Unirii a devenit centrul oraşului Oradea. La începutul secolului al XX-lea, în jurul pieţei au fost construite clădiri care i-au conturat aspectul de astăzi: sediul nou al Primăriei Municipiului Oradea, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Palatul Vulturul Negru (1907-1908), Banca Bihoreana (faţada din 1914), Palatul Moskovits (1910-1911).Conform planurilor din septembrie 1903, la parter erau birourile, administraţia, arhiva episcopiei, camere ale canonicilor. Etajul era ocupat de sălile de recepţie (salonul mare, sufrageria mare/ sala de congregaţie, un salon mai mic), apartamentul episcopului, camerele de oaspeţi, biblioteca, capela. Potrivit descrierii contemporanilor, în anii 1920, la parter se găseau arhiva, biblioteca (în sălile din partea de nord), birourile, administraţia fondurilor diecezane. La etaj erau „compartimentele episcopului, frumoasele saloane cu ferestrele spre Piaţa Unirii, sala de congregaţie în care se ţin şedinţele consistorului plenar şi ale sinoadelor bisericeşti, la care se alătură camerele pentru înalţii oaspeţi ai episcopului". „Saloanele episcopului, mobilate cu tot ce poate fi mai frumos în asemenea localuri se deschid unul într-altul şi din ele cu uşurinţă putem trece în sala de congregaţie. Pe vremuri în această sală atârnau portretele tuturor episcopilor Oradiei, însă ele au fost distruse de bolşevici în ianuarie - martie 1919" (Petre Dejeu)

Palatul este realizat în manieră eclectică. Opţiunea pentru trăsătura stilistică principală s-a modificat, în primul proiect dominând caracterul neogotic. La clădirea construită au fost combinate elemente romanice, bizantine, neogotice şi unele detalii ornamentale Art Nouveau. Folosirea elementelor romanico-bizantine trebuia să sublinieze specificul răsăritean, de tradiţie ortodoxă a Reşedinţei Episcopale Greco-Catolice.

Clădirea are faţada principală spre Piaţa Unirii, iar cea secundară spre Str. Ep. Mihai Pavel. Pe înălţime, faţadele se dezvoltă pe patru registre, primul fiind soclul acoperit cu plăci mari de marmură roz (spre Str. Ep. Mihai Pavel acest placaj din marmură este mai scund, soclul fiind tencuit până la nivelul profilului). Parterul este tratat simplu, fără ornamente, tencuiala pereţilor imitând paramentul de tip bosaj, slab reliefat. Al treilea registru îl constituie etajul întâi, mai bogat decorat, despărţit de parter printr-o cornişă, iar cel de-al patrulea registru este aticul, cu înălţimi variate.

Cele două faţade sunt articulate prin compoziţia de pe colţ cu un acoperiş conic înalt, tratat asemenea unui turn, care dă clădirii nota de monumentalitate şi de elansare. Este elementul cu înălţimea maximă. Pornind de la acesta, compoziţia şi înălţimea celor două aripi evoluează descrescător.
Faţada dinspre Piaţa Unirii are o compoziţie asimetrică, cu şapte axe. Monumentalitatea este creată de acoperişul-turn din partea stângă şi de rezalitul (care semnalează prezenţa sălii mari), descentrat spre stânga faţadei (traveele 2-3-4). În dreapta lui clădirea are trei travee.

Faţada dinspre Str. Ep. Mihai Pavel, mai simplă, este şi ea asimetrică, având în partea dreaptă compoziţia cu acoperişul-turn (o travee). Cea de-a doua sală mare este marcată prin secţiunea cu trei mari ferestre. În partea stângă a compoziţiei care marchează sala mare, faţada are nouă travee, este mai simplă, iar înălţimea mai mică.

Curtea interioară este mult mai simplă, cu mai puţine ornamente. În aripa din curte, perpendiculară pe Str. Ep. Mihai Pavel, la etaj, fosta capelă este semnalată printr-un bovindou cu trei laturi, având un acoperiş piramidal.

Interiorul bogat decorat, este eclectic, încăperile fiind amenajate în diverse stiluri istoriciste. Gangul de la parter este decorat cu muluri în stuc, aici fiind amplasată şi placa cu numele arhitectului. Cele mai bogat ornate spaţii sunt cele de la etaj: holul mare (cu scara principală) cu înălţimea a două nivele, foaierul, sala mare dinspre Str. Ep. Mihai Pavel, salonul pătrat de pe colţul clădirii, sala mare dinspre Piaţa Unirii / salonul mare, salonul mic. Aici au fost folosite diverse materiale şi elemente decorate: parchet cu intarsii, lambriuri, stucaturi, pictură decorativă, sobe din porţelan sau faianţă, vitralii. Capela, aflată în aripa din curte, în partea nordică, a fost pictată în stil bizantin de pictorul român Augustin Pall, în 1925 şi nu mai păstrează decât parţial decoraţiile originale (a fost revopsită în mai multe rânduri).

Bibliografie selectivă

- BORCEA, Liviu, Memoria caselor, vol. I, Oradea, 2003.
- DEJEU, Petre, Aşezăminte culturale din municipiul Oradea şi judeţul Bihor, Oradea, 1926.
- DEJEU, Petre, Instituţii culturale din Oradea Mare şi judeţul Bihor, Oradea, 1937.
- GERLE, János, Kovács Attila, Makovecz Imre, A századforduló magyar építészete (Arhitectura maghiară la cumpăna secolelor), Budapest, 1990.
- PAŞCA, Mircea, Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea, Oradea, 2009.
- PAŞCA, Mircea, Habitatul Orădean la începutul secolului al XX-lea, teză de doctorat, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Oradea, 2008, coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Ioan Godea.
- PÉTER I. Zoltán, 3 secole de arhitectură orădeană, Oradea, 2003.
- PÉTER I. Zoltán, Nagyvárad 900 évés múltja és épített öröksége (Trecutul de 900 de ani al Oradiei şi moştenirea construită), Budapest, 2005.
- PÉTER I. Zoltán, Városvédő írások (Scrieri care ocrotesc oraşul), Nagyvárad, 2003.
- RADU, Iacob, Istoria Diecezei Române Unite a Orăzii Mari, Oradea, 1930;1932. 

Sursa: enciclopedie.transindex.ro